autoafirma

Romanian

Etymology

From auto- +‎ afirma.

Verb

a autoafirma (third-person singular present autoafirmă, past participle autoafirmat) 1st conj.

  1. to assert oneself

Conjugation
    conjugation of autoafirma (first conjugation, no infix)
infinitive a autoafirma
gerund autoafirmând
past participle autoafirmat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present autoafirm autoafirmi autoafirmă autoafirmăm autoafirmați autoafirmă
imperfect autoafirmam autoafirmai autoafirma autoafirmam autoafirmați autoafirmau
simple perfect autoafirmai autoafirmași autoafirmă autoafirmarăm autoafirmarăți autoafirmară
pluperfect autoafirmasem autoafirmaseși autoafirmase autoafirmaserăm autoafirmaserăți autoafirmaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să autoafirm să autoafirmi să autoafirme să autoafirmăm să autoafirmați să autoafirme
imperative — tu — — voi —
affirmative autoafirmă autoafirmați
negative nu autoafirma nu autoafirmați

Spanish

Verb

autoafirma

  1. only used in se autoafirma, third-person singular present indicative of autoafirmarse
  2. only used in te ... autoafirma, syntactic variant of autoafírmate, second-person singular imperative of autoafirmarse
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.