bântui

Romanian

Etymology

Borrowed from Hungarian bántani, infinitive of bánt (“to be bothered by”).

Pronunciation
  • Audio(file)

Verb

a bântui (third-person singular present bântuie, past participle bântuit) 4th conj.

  1. to haunt

Conjugation
    conjugation of bântui (fourth conjugation, no infix)
infinitive a bântui
gerund bântuind
past participle bântuit
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present bântui bântui bântuie bântuim bântuiți bântuie
imperfect bântuiam bântuiai bântuia bântuiam bântuiați bântuiau
simple perfect bântuii bântuiși bântui bântuirăm bântuirăți bântuiră
pluperfect bântuisem bântuiseși bântuise bântuiserăm bântuiserăți bântuiseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să bântui să bântui să bântuie să bântuim să bântuiți să bântuie
imperative — tu — — voi —
affirmative bântuie bântuiți
negative nu bântui nu bântuiți
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.